Vampiri - Istorie

vampiri
Inca din antichitate oamenii au vorbit de spirite malefice si monstrii, din randul carora s-au detasat vampirii, fiinte hidoase care se hranesc cu sange. In context mitologic, vampirii sunt cadavre reanimate care nu pot iesi la lumina, pielea lor este rece si alba, au caninii ascutiti, li se schimba culoarea ochilor si sunt nemuritori. Nimeni nu stie cu certitudine cand au aparut primii vampiri, dar exista date ca in Mesopotamia oamenii se confruntau cu astfel de fiinte. In legendele Mesopotamiei se vorbeste despre Lamastu, o zeita-demon care se hranea cu oameni. Lamatsu, fiica zeului Anu ( zeul sumerian al cerului ), este asociata cu Lilith, o figura proeminenta din unele texte iudaice. Conform unei legende vechi, Lilith a fost creata din pamant de Dumnezeu odata cu Adam, a parasit Edenul si a dat nastere propriilor copii. Dumnezeu a trimis trei ingeri sa o convinga sa se intoarca si, pentru ca ea a refuzat, i-a promis ca o va face sa ucida cate 100 de copii pe zi pana se va intoarce in Eden, transformand-o intr-o adevarata ucigasa de copii. In mitologia greaca exista o creatura asemanatoare, Lamia, o zeita cu cap de femeie si trup de sarpe. Legendele spun ca Lamia a fost una dintre iubitele lui Zeus. Plina de gelozie si furie, sotia lui Zeus, Hera, a blestema-o pe Lamia sa-si manance toti copiii pe care-i va naste. Pentru a se apara de blestem a inceput sa se hraneasca numai cu sangele copiilor. Vampirii apar si in mitologia Asiei. In folclorul indian, erau Rakshasa ( o creatura care isi schimba forma ) si Vetala. Legendele chineze ne spun ca unii morti puteau sa se ridice din mormant si sa se intoarca in lume.

Vampirismul in Europa de Est
Legendele vampirilor au fost mult imbogatite prin contribuita culturilor est-europene. Cei mai renumiti vampiri europeni sunt upirul rus, varcolacul grecesc si strigoiul romanesc. Conform legendelor, strigoii reprezinta spiritele unor persoane care au murit si s-au intors printre cei vii. Spre deosebire de upiri sau varcolaci, strigoii trebuiau sa treaca prin mai multe stagii inainte de a se intoarce printre cei vii. In alte parti ale Europei de est strigoii se mai numeau si vampir ( ex: serbia ). In secolul 18, isteria vampirismului a cuprins toata Europa de est. Oamenii afirmau ca isi vad rudele decedate, umbland si atacandu-i pe cei vii, iar autoritatile ajunsesera sa deshumeze mortii pentru a-i identifica si arde pe vampiri.

Vampirismul, o boala?
Majoritatea oamenilor de stiinta au incercat sa cerceteze originile fizice ale vampirismului. Se pare ca existau unele boli care provoca un comportament vampiric. Cea mai cunoscuta boala este profiria, care se caracterizeaza printr-o neregularitate in producerea in sange a unui pigment bogat in fier. Oamenii care sufera de aceasta boala sunt sensibili la lumina si/sau au gura si dintii rosiatici din cauza producerii neregulate a pigmentului. Se spune ca un posibil tratament ar fi consumul regulat de sange, dar nu exista nicio dovada in acest sens. O alta boala este catalepsia, asociata cu epilepsia, schizofrenia si altele care afecteaza sistemul nervos central. In timpul unei crize de catalepsie, musculatura devine foarte rigida, corpul se intareste accentuat, bataile inimii scad, iar respiratia devine tot mai inceata. O criza de catalepsie putea dura de la cateva ore la cateva zile, de aceea unii " morti " se ridicau din sicrie in momentul in care erau dusi la groapa, alimentand astfel legendele despre vampiri.


Moroi


Moroiul, in mitologia romaneasca, este un strigoi, varcolac, stafie, un spirit rau despre care se crede ca ar proveni dintr-un copil mort, nebotezat, ucis sau inmormantat de viu, sau dintr-un mort neputrezit caruia nu i s-a facut slujba religioasa. Se crede ca iese noaptea din mormant in chip de fantoma pentru a pricinui rele celor vii.

Ielele


Forma mitologica preferata este cea a unor fecioare cu mare forta de seductie si cu puteri magice, cumuland atributele Nimfelor. Se sugereaza ca ar fi posibil ca in trecut sa fi fost preotesele unei zeitati dacice. Se crede ca apar in special noaptea la lumina lunii, in hora, in locuri retrase ( rascruci, poieni.. ) dansand goale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare. Locul unde au dansat ramane ars ca de foc, iarba nemaiputand creste. Ielele apar uneori cu trup, alteori sunt doar naluci imateriale; folclorul le reprezinta tinere, frumoase, seducatoare fara a fi considerate malefice.

1 Comentarii:

Anonim spunea...

Ielele chiar exista?